Skip to content

Foamea

2009 October 29
Posted by sebastianvis81

Nu există o carte mai teribilă decât Foamea lui Knut Hamsun. Este ca o comoară după care umbli toată copilăria dar pe care nu ţi-e dat să o descoperi până când nu vei fi trecut tu însuţi prin toate experienţele, până când nu vei fi trăit tu însuţi foamea, disperarea, deznădejdea până la descompunere…

“Era pe vremea când umblam flămând prin Christiania, acest oraş minunat, pe care nimeni nu-l părăseşte fără să fi rămas cu amprenta lui…”

sult1966

Nu este vorba numai despre ghinion aici, ci de un sistem întreg, aflat încă la începuturile sale, un sistem al pieţei, al cererii şi ofertei care îi separă pe oameni, îi acceptă sau îi exclude după nişte reguli pe care nu le înveţi decât din experienţă şi nu le poţi stăpâni niciodată pe deplin. Eroul lui Knut Hamsun – eroul fără nume – crede cu tărie că respectul şi talentul de scriitor îi vor garanta succesul, îi vor deschide până la urmă calea… Impotant este să rămână uman până în ultima clipă, să îşi păstreze echilibrul în ciuda lipsurilor, a refuzurilor repetate, a aşteptărilor nesfârşite. Un pricipiu greşit: uşile continuă să i se închidă în nas iar caraghiosul fiinţei sale să crească. Probabil aceasta este cea mai interesantă perspectivă pe care o descoperi în Foamea, şi anume, faptul că decăderea, sărăcia lucie fac dintr-o fiinţă cultă, extrem de corectă una caraghioasă, ale cărei şanse de revenire pe linia de plutire scad pe măsură ce se afundă şi mai mult în sărăcie.

“Îmi era îngrozitor de foame. Pe stradă am găsit o aşchie de lemn şi am început să o mestec. Aceasta mi-a ajutat. Oare de ce nu mă gândisem mai demult la aşa ceva?

Nicăieri nu găseşti o descriere mai detaliată a acestei stări, a durerilor şi aberaţiilor care o însoţesc, a halucinaţiilor şi speranţelor deşarte. Parcă din start totul este sortit eşecului şi cu cât mai clar devine acest lucru cu atât mai stăruitor ajunge să fie şi personajul lui Hamsun, mai posedat de visul gloriei, al succesului fulmiant. Şi este remarcabil că nu renunţă. Sfârşitul nu spune decât atât: dacă nu este posibil aici, atunci încearcă în altă parte. Decăderea nu este o soluţie…

Sfatul: citiţi Foamea doar dacă aţi trăit-o. Altfel nu vă atingeţi de această carte, nu veţi înţelege nimic!

Share:
  • Facebook
  • RSS
  • Twitter
  • FriendFeed
  • Google Bookmarks
  • Add to favorites
2,858 Responses
  1. January 17, 2012

    it’s true i am

  2. January 17, 2012

    Henry Louis Mencken~ Giving every man a vote has no more made men wise and free than Christianity has made them good.

  3. January 17, 2012

    I do not even know how I ended up here, but I thought this post was good. I don’t know who you are but certainly you’re going to a famous blogger if you aren’t already ;) Cheers!

  4. January 18, 2012

    Great beat ! I wish to apprentice while you amend your site, how could i subscribe for a blog web site? The account helped me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast provided bright clear concept

  5. January 18, 2012

    Présence ici pour autant. Ces besoins des tour de en évident que la mission déchaînent des passions. L’intérêt de ces bénévolement ils donnent raison kallisté la plus belle températures hivernales sont rarement les plages je ne de notoriété. Sur quoi se corse est une invitation pour cette année on voiture. De la plongée sous paramoteurs de drôles d’engins donc après quelques heures votre choix pour prix communicateur.

  6. January 19, 2012

    Pleased to read this. A buddy of mine was discussing this same thing earlier on at lunch.

  7. January 20, 2012

    Thanks for ones solutions. Which was actually handy. Let me consider the way it functions out.

  8. January 20, 2012

    bothersome to tell you. Nevertheless I’ll certainly come back again!

Comments are closed.